Dragi studenți,

Stimați colegi,

Distinși invitați,

Ne regăsim astăzi împreună, la începutul unui nou an universitar, într-un moment cu o semnificație deosebită pentru întreaga comunitate academică a Universității Spiru Haret. În anul 2026 aniversăm 35 de ani de existență, de educație, de cercetare și de dedicare pentru peste 360.000 de absolvenți.

35 de ani înseamnă o istorie construită prin oameni. Prin profesori care au format generații. Prin studenți care și-au transformat aspirațiile în profesii. Prin absolvenți care contribuie la dezvoltarea societății românești. Universitatea Spiru Haret își continuă misiunea cu aceeași responsabilitate față de educație, știință și cultură și cu încrederea că viitorul se construiește prin oameni bine pregătiți, prin valori și prin cunoaștere. Să ducem mai departe ceea ce am construit în acești 35 de ani și să avem curajul de a construi, împreună, universitatea următorilor 35 de ani.

Anul aniversar 2026 a fost și un an al proiectelor finalizate cu succes. Universitatea Spiru Haret a continuat să fie implicată în proiecte cu finanțare din fonduri nerambursabile, europene și naționale, în domenii esențiale pentru transformarea educației: digitalizare, formarea cadrelor didactice, dezvoltarea competențelor manageriale și antreprenoriatul studențesc.

În acest an, am încheiat cu succes proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență precum USH Digital, DigiFormPEDAGOG și EduFormMANAGER,proiecte care reflectă preocuparea constantă a universității pentru modernizarea educației și pentru dezvoltarea competențelor necesare într-o societate aflată într-o continuă transformare. De asemenea, Universitatea Spiru Haret a continuat consolidarea dimensiunii internaționale prin încheierea unor parteneriate valoroase, mobilități de studiu Erasmus+ și programe dedicate studenților străini.

Un alt proiect de care suntem mândri este Bursa „Liceenii”, lansat în acest an de Universitatea Spiru Haret, prin care am oferit burse integrale de studiu pentru programe de licență din domeniile Informatică, Științe Economice, Științele Sportului și Educației Fizice absolvenților claselor a XII-a din București și Ilfov.

La Universitatea Spiru Haret ne vom continua misiunea de a dezvolta programe academice adaptate noilor tendințe din piața muncii influențată de inteligența artificială, digitalizare și noile tehnologii. O universitate contemporană trebuie să ofere nu doar informație, ci și capacitatea de a învăța permanent, de a dezvolta discernământul și gândirea critică.

Pentru studenții din anul I: începeți o călătorie academică într-un spațiu în care veți învăța să adresați întrebări, să analizați, să argumentați, să lucrați împreună și să vă transformați cunoștințele în competențe. Vă invit să priviți anii care urmează nu doar ca pe o etapă obligatorie înaintea unei cariere, ci ca pe o perioadă fundamentală a formării voastre.

Pentru studenții din anii superiori: ați parcurs deja o parte importantă din drumul academic și știți că performanța nu se construiește într-un singur examen și nici într-un singur an. Performanța este rezultatul consecvenței, al disciplinei, al muncii și al capacității de a transforma cunoașterea în experiență.

Stimați colegi profesori, la început de an universitar și în acest moment aniversar vreau să vă mulțumesc pentru profesionalismul, răbdarea și responsabilitatea cu care contribuiți, zi de zi, la formarea noilor generații. Pentru fiecare curs pregătit. Pentru fiecare student încurajat. Pentru fiecare proiect construit. Pentru fiecare idee dusă mai departe. O universitate nu există prin clădiri sau prin programe de studiu. O universitate există prin oamenii care îi dau sens. Iar dumneavoastră sunteți parte esențială din această construcție. Pentru că, indiferent cât de mult se schimbă tehnologia, metodele de predare sau profesiile viitorului, educația va rămâne despre oameni, despre cunoaștere, despre responsabilitate și despre valori.

Acestea sunt valorile pe care le-am moștenit și pe care avem responsabilitatea să le transmitem mai departe.

În încheiere, vă doresc tuturor, studenți și profesori, un an universitar 2026–2027 al performanței, al cunoașterii și al împlinirilor academice.

Împreună facem astăzi încă un pas către Universitatea următorilor 35 de ani.

Succes în noul an universitar!

Conf. univ. dr. Aurelian A. Bondrea

Rector

Universitatea Spiru Haret

Scroll to Top
Strada Fabricii, nr. 46G, Sector 6, București
Strada Turnului, nr. 7, Brașov
Strada Traian, nr. 223, Câmpulung
Strada Unirii, nr. 32-34, Constanța
Strada Vasile Conta, nr, 4, Craiova