Colegiul Economic „Costin C. Kiriţescu”, în parteneriat cu Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității Spiru Haret, a organizat în acest an cea de-a IX-a ediție a Concursului Regional interdisciplinar „Antreprenor de Succes”.
Devenit deja un reper pentru elevii interesați de antrepenoriat, creativitate și inovație, concursul şi-a propus să aducă împreună elevi, profesori și reprezentanți ai mediului de afaceri într-un spațiu al ideilor curajoase și al învățării aplicate. Competiția, înscrisă în Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Regionale și Interjudețene 2026 (CPEERI), la poziția 464, se adresează elevilor din clasele a VII-a și a XII-a, din liceele cu profil servicii, tehnic și teoretic, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta competențele antreprenoriale, digitale și de comunicare prin activități interactive și provocări adaptate realităților economice actuale.
Universitatea Spiru Haret susține constant inițiativele educaționale care încurajează spiritul antreprenorial și dezvoltarea competențelor necesare noilor generații într-o societate aflată într-o continuă transformare. Prin implicarea Facultății de Științe Economice Bucureşti în acest proiect, universitatea contribuie activ la apropierea mediului academic de elevii care își doresc să își construiască încă de acum o mentalitate orientată spre inițiativă, creativitate și performanță.
Festivitatea de premiere a concursului a avut loc la sediul Universității Spiru Haret din Strada Ion Ghica nr. 13, București, moment care a reunit elevi, cadre didactice și parteneri educaționali implicați în desfășurarea proiectului.
Secțiunile concursului au fost structurate pe două niveluri:
Nivel gimnazial:
- Poster/Afiș reprezentativ – tema „Un job de succes”
Nivel liceal:
- Pagină web – tema „Promovare inteligentă, succes garantat!”
- Prezentare electronică – tema „De la idee la afacere” (PPT, Prezi, Google Slides, Keynote, Canva, Powtoon)
Secțiunea Turism:
- „Best Innovation Ideas in Accessibility Design in Tourism and Hospitality”
În cadrul evenimentului, participanții au putut lua parte online la workshop-ul „AI-Accelerator de Succes: unelte inteligente pentru antreprenorul de mâine”, dedicat atât cadrelor didactice, cât și elevilor. Workshop-ul a inclus următoarele prelegeri susținute de cadre universitare și specialiști din domeniu:
- „De la un simplu PPT la un plan de afaceri câștigător” – Conf. univ. dr. Mariana Iatagan, decanul Facultății de Științe Economice USH
- „Cum să monetizăm cu ajutorul Inteligenței Artificiale generative” – Conf. univ. dr. hab. George Lăzăroiu, cadru didactic la Facultatea de Științe Economice USH
- „Cum să construiești o strategie de marketing imbatabilă” – Conf. univ. dr. hab. Daniel Gârdan, cadru didactic la Facultatea de Științe Economice USH
La finalul evenimentului, elevii și-au testat cunoștințele în cadrul unui concurs Kahoot cu întrebări din domeniul antreprenoriatului, desfășurat într-o atmosferă competitivă și interactivă. Toate premiile acordate în cadrul concursului au fost susținute de Universitatea Spiru Haret și au constat în vouchere valorice la librăriile Cărturești.
Ediția din acest an a confirmat interesul crescut al elevilor pentru antreprenoriat, tehnologie și dezvoltarea unor competențe adaptate noilor cerințe ale pieței muncii. Prin proiecte creative și idei inovatoare, participanții au demonstrat că educația antreprenorială poate deveni un instrument esențial pentru viitorul noilor generații.
Link youtube: https://www.youtube.com/watch?v=0DonPtZK9mE














