Universitatea Spiru Haret, prin Facultatea de Psihologie și Științele Educației, a oferit o experiență specială de job shadowing în neuroştiinţe dedicată viitorilor cercetători. În cadrul acestei activități, șapte elevi de la Avenor College au descoperirt îndeaproape activitatea de cercetare din domeniul neuroștiințelor.
Pe 25 iunie 2026, între orele 10:00 și 12:00, elevii au vizitat laboratorul Centrului de Cercetări al facultății, unde au descoperit un proiect de cercetare în neuroștiințe realizat cu ajutorul aparaturii EEG. Ei au asistat la montarea unei căști EEG și au discutaz cu studenții USH, care le-a vorbit despre cum se învață Neuroștiințe în facultate și oportunitățile de carieră după absolvire.
Pe 26 iunie, între orele 12:00 și 14:00, elevii au participat la un workshop susținut de conf. univ. dr. Dragoş Cîrneci și de un masterand al programului de master Psihologie clinică şi intevenţie psihologică dedicat utilizării aparaturii EEG în studierea proceselor din creier.
Pe parcursul activităților, elevii au intrat în contact direct cu mediul universitar și au interacționat cu studenții și masteranzii USH, de la care au aflat mai multe despre studiul neuroștiințelor în facultate și despre perspectivele profesionale după absolvire.
Link youtube: https://www.youtube.com/watch?v=oAJRnjEpMdU




