Succes în noul an universitar 2026 – 2027!
Dragi studenți, Stimați colegi, Distinși invitați, Ne regăsim astăzi împreună, la începutul unui nou an universitar, într-un moment cu o
Dragi studenți, Stimați colegi, Distinși invitați, Ne regăsim astăzi împreună, la începutul unui nou an universitar, într-un moment cu o
Arena Elevilor 2026 revine în această toamnă cu o nouă ediție dedicată elevilor de liceu, părinților și cadrelor didactice, într-un
În perioada 1 iulie – 30 septembrie 2026, Universitatea Spiru Haret, cea mai mare instituţie de învăţământ superior privată din
În luna iunie, Parcul Tineretului a vibrat de energie, iar 𝐔𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐒𝐩𝐢𝐫𝐮 𝐇𝐚𝐫𝐞𝐭 a fost prezentă, în calitate de singura
În cadrul proiectului MyUniversityWaY, realizat în parteneriat cu programul de orientare vocațională și consiliere în carieră My WaY, elevii de
Universitatea Spiru Haret oferă 15 burse integrale de studiu pentru anul universitar 2026 – 2027, pentru 15 elevi din clasa
2026 este un an special pentru Universitatea Spiru Haret – sărbătorim 35 de ani de excelență în educație, tradiție academică
Aniversăm 35 de ani de existență, educație și dedicare. Privim cu recunoștință spre parcursul nostru și cu încredere spre viitor,