Având în vedere prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, art. 209, ale Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3751/2015 privind metodologia cadru de organizare a referendumului la nivelul universităţilor pentru alegerea modalităţii de desemnare a rectorului, ale Cartei Universităţii Spiru Haret, art. 59, alin. (2) şi ale Metodologiei proprii de organizare a referendumului universitar pentru alegerea modalităţii de desemnare a rectorului şi ţinând seama de Hotărârea Senatului Universităţii Spiru Haret nr. 129/2017 din 27 septembrie 2017 în ziua de 29.11.2017 în toate locaţiile Universităţii Spiru Haret din Bucureşti se va organiza REFERENDUMUL UNIVERSITAR PENTRU ALEGEREA MODALITĂŢII DE DESEMNARE A RECTORULUI UNIVERSITĂŢII SPIRU HARET BUCUREŞTI.
La REFERENDUM vor participa cadrele didactice şi cercetătorii care sunt angajate/angajaţi cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată din cadrul universităţii şi reprezentanţii studenţilor din senatul universitar şi din consiliile facultăţilor.
Calendarul organizării REFERENDUMULUI se afişează la fiecare locaţie şi pe internet.
REFERENDUMUL se va desfăşura în ziua de 29.11.2017, între orele 10:00 - 14:00.
BIROUL ELECTORAL AL UNIVERSITĂŢII